Band
Band
DATE STATISTICE
Sate aparţinătoare: Band, Drăculea Bandului, Fânaţe, Iştan-Tău, Mărăşeşti, Negrenii de Câmpie, Oroiu, Petea, Ţiptelnic, Valea Mare, Valea Rece.
Total locuitori: 6.126
Componența etnică: 2.150 români, 1.921 maghiari, 1.187 romi, 868 nedeclarați
Componența religioasă: 2.225 ortodocși, 99 romano-catolici, 1.790 reformați, 19 greco-catolici, 1.988 alte confesiuni, 5 nedeclarați
Suprafața totală: 99,51 kmp
DESCRIERE/MONOGRAFIE
Localitatea Band este aşezată pe cursul mijlociu al pârâului Comlod (Lechinţa), la 22 km de municipiul Târgu Mureș şi la 26 km sud-est de oraşul Luduş, fiind legată la circuitul economic al judeţului şi al ţării printr-o reţea de drumuri asfaltate. Prima atestare documentară a localităţii Band datează din 1332 şi se află consemnată în Registrul colectelor papale din Transilvania – “sarcedos de Band”.
FISA PRIMAR
Mircea Radu – PSD
Data naşterii: 01.08.1944
Soţia: Maria
Copii: Mircea; Maria
Studii: Facultatea de mecanică Cluj-Napoca
Activitate administrativă: 1994-2016 consilier județean
Primar din anul: 2016
CONDUCERE
Viceprimar: Horváth Árpád UDMR
Secretar: Claudia Costin
Consilieri:
Bartha Maria UDMR
Bîrlean Constantin PSD
Boalcă Vasile-Daniel PNL
Bordean Maria-Magdolna PSD
Costin Dumitru-Dorin PNL
Creți Gheorghe PSD
Harai-Szabó Tibor PNL
Moldovan Dorel PSD
Nagy Levente UDMR
Rus Adrian-Valeriu PNL
Sîrbu Elena-Ana PSD
Socol Sebastian Pro Romania
Szábó Ioan UDMR
Vaida Minodor Pro Romania
INTERVIU
Primul lucru pe care l-am făcut la venirea mea în primărie a fost să stau la dispoziția Curții de Conturi cu diferite acte pentru verificări, vizând fosta administrație, cazul este celebru, nu mai intru în detalii.
Am reușit totuși să terminăm unele proiecte mari de pe raza comunei, în special centrul Bandului, care este cel mai mare sat din cadrul comunei. Anul trecut am reușit să terminăm canalizarea, o investiție foarte importantă, al cărui cost a ajuns undeva la peste 20 de milioane de lei.
Nu vă spun prin câte etape am trecut cu ea, am găsit-o începută și abandonată, a trebuit s-o reiau de la capăt, cu alte proiecte, pentru a obține finanțare, pentru că din bugetul propriu era imposibil. O altă investiție începută și abandonată este sediul administrativ, care se afla într-o situație și mai delicată. Aici nu erau decât niște piloni puși de către constructor, și aceia subdimensionați. Am făcut alt proiect, cu alți bani, cu alte formulare completate. Până aici au fost mai mult de 500 de mii de lei, pentru lucrări plătite și neefectuate. În sfârșit, după multe peripeții, am terminat, iar sediul, după cum vedeți, e frumos, e bine.
Altă mare investiție a fost iluminatul public. În vechiul sistem de iluminat, cum adia un pic de vânt se stingeau jumătate din becuri. A fost nevoie de un milion de lei, pentru a schimba tot iluminatul public, cu leduri economice. Acum, fiecare cetățean are în proximitate, pe stâlpul stradal apropiat, un bec, iar oamenii pot să circule civilizat.
O investiție pe care am pus accent a fost apa. A trebuit să prelungesc rețeaua de apă cu 28 km, chiar și în cartierul romilor, fiindcă Bandul are un specific mai diferit față de alte comune. Trăim aici în liniște și pace vreo 2600 de români, 2500 de maghiari și peste 2000 de romi. La noi nu există problema minorităților sau alte probleme de acest fel, că toți cetățenii sunt egali, iar primăria e a lor, nu a primarului. Am introdus apa în toate cartierele romilor, bineînțeles, până la poartă, racordarea la rețea a căzut în sarcina fiecăruia. Mai avem un singur cătun care nu are apă, vreo 30 de case. Avem proiectul gata făcut, avem și finanțare, sper că în anul acesta vor avea și ei apă.
De când sunt primar am reușit să introducem gazul metan și să facem prelungiri de rețea, incluzând și cartierul romilor, unde oamenii s-au putut racorda.
Pentru Valea Rece, Valea Mare și Țiptelnic, am depus un proiect pe PNRR, pentru a introduce și acolo gazul. În restul comunei există gaze pentru încălzire. Valoarea estimativă se ridică undeva la 4-5 milioane de lei.
O altă preocupare a fost cea legată de infrastructura rutieră. Am reușit în acești ani să fac peste 20 km de asfaltări. Bandul are 50 km de drumuri comunale și străzi. A trebuit să găsim surse de finanțare. Cam 300.000 lei costă un km de asfalt.
În ultimele luni am semnat contracte pentru 9,8 km de asfaltări, prin programul „Anghel Saligny”, la valoarea de 12,58 milioane de lei.
Alt domeniu vizat privește eficientizarea energetică a clădirilor. Avem șapte proiecte câștigate pentru școli și blocuri de locuințe. Pentru blocul din centrul comunei s-a aprobat o sumă de peste 2,7 milioane de lei pentru renovare și anvelopare cu vată bazaltică și polistiren.
Mai avem alte proiecte, pentru microbuze electrice, pentru un parc fotovoltaic, pentru digitalizarea serviciilor primăriei etc. Doar digitalizarea primăriei costă circa un milion de lei.
Pentru modernizare și renovare la școala din Band avem peste 800 de mii de lei, iar pentru școala din satul Petea, aproximativ 600 de mii de lei, totul cu finanțare europeană. Un alt proiect foarte important este cel privitor la cadastrarea comunei, tot pe bani europeni. Proiectul aflat în desfășurare se ridică la o sumă de peste șase milioane de lei.
Comuna Band s-a schimbat foarte mult ca urmare a celor aproape 70 de milioane de lei investiți de când sunt eu primar.